Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Braşov: Prin reorganizare, pierd numai cadrele medicale cu spor HIV

Social

Transferarea pacienţilor cu HIV din compartimentul dedicat lor la secţia de cronici, în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase din Braşov, nu îi va afecta pe bolnavi, ci numai pe medicii, asistentele şi infirmierele de pe această secţie, care, în prezent, beneficiază de un spor de 55% la salariu, a declarat managerul instituţiei sanitare, dr. Carmen Ionescu.

Potrivit acesteia, nu este vorba de “desfiinţarea” compartimentului, ci de o “transformare”, care va permite “eficientizarea indicatorilor critici prin creşterea ratei de utilizare a paturilor, scăderea duratei medii de spitalizare şi omogenizarea activităţii pe fiecare angajat în parte”.  De asemenea, managerul a precizat că se menţin atât cabinetul de boli infecţioase HIV din ambulator, cât şi numărul de cinci paturi de spitalizare de zi, care se va adapta nevoilor de sănătate ale populaţiei, respectiv ale pacienţilor HIV.

“Sunt nişte discuţii, nimic nu se poate desfiinţa fără aprobarea Ministerului Sănătăţii şi a Consiliului Judeţean Braşov. Nimeni nu face nimic în detrimentul pacienţilor. Sigur că interesul pacienţilor pe termen scurt şi mediu poate fi altul decât cel pe termen lung. (…) Nu desfiinţăm compartimentul de HIV, îl transformăm în paturi de cronici, deoarece durata de spitalizare a pacienţilor aflaţi în stare avansată de boală este mare – 30 de zile – iar plata aferentă acestor cazuri, dacă ele figurează ca paturi de acuţi, este mult mai proastă decât dacă ar fi într-o secţie de cronici”, a declarat dr. Ionescu.

Conform medicului, această reorganizare nu va afecta îngrijirea pacienţilor, “asistentele care îi îngrijesc acum îi vor îngriji şi în continuare” şi, în plus, “va fi suplimentat personalul din cealaltă secţie în care îi vom introduce”.

Ea a explicat că, în cazul unui bolnav cu HIV, care a fost internat în spitalul braşovean 30 de zile, ar fi pe un pat dintr-o secţie de cronici, spitalul ar fi primit 6.000 de lei, însă, în condiţiile actuale de organizare, a beneficiat numai de 2.500 de lei.  “Există o categorie care va pierde, nu e vorba pacienţi, ci asistentele şi infirmierele compartimentului HIV, al căror spor la salariu, de la 55%, mergând pe secţia obişnuită, va scădea, nu până la 15%, ci aferent numărului de ore lucrate la capul pacientului”, a spus dr. Ionescu.

Ea a explicat că, potrivit Regulamentului-cadru de aplicare a Legii nr. 153/2017, sporul de HIV se acordă în funcţie de timpul efectiv de lucru la patul pacientului şi nu este normal ca, în timp ce majoritatea asistentelor lucrează conform normativelor, în tura de noapte ajungând să îngrijească până la 20 pacienţi o asistentă, în cadrul Compartimentului HIV acestea să deservească doar 2-3 pacienţi pe tură, cu un spor de 55% aplicat la cele 8 ore.   Dr. Ionescu a menţionat că rata de utilizare a paturilor pe acest compartiment a fost de 30%.

Potrivit managerului spitalului braşovean, numărul pacienţilor cu HIV/SIDA a crescut în ultima perioadă, acest lucru datorându-se posibilităţilor de depistare din timp a bolii, anterior majoritatea acestor bolnavi ajungând la spital în fază terminală a maladiei. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul