Noua piațetă de legătură dintre Piața Sfatului și Aleea După Ziduri se va numi Brassaï

Social

Primarul George Scripcaru a declarat ieri că în urma propunerii primite din partea Asociaței Amural, noua piațetă în curs de amenajare la adresa Piața Sfatului 27, piațetă care face legătura dintre zona După Ziduri și Mureșenilor – Piața Sfatulului, va purta numele marelui fotograf brașovean „Brassai“. Turnul existent, care face parte din fortificațiile vechii cetăți, va fi reparat și transformat într-un mic muzeu de fotografie. Municipalitatea are în vedere și o a doua etapă de extindere a piațetei, cu reabilitarea fostului sediu al Băncii Agricole, imobil pentru care s-a făcut solicitare de trecere în domeniul public al municipiului.

„Avem o propunere din partea Amural ca această nouă piațetă să se numească Piața Brassai, și consider că este o idee foarte bună, mai ales că Brassai a fost una dintre personalitățile orașului. Denumirea va fi un punct de atracție în plus și va sublinia importanța acestei zone. Turnul vechii cetăți va intra și el în reparație. Lucrările vor avea loc și în gangul de intrare dinspre Piața Sfatului, unde vor fi dezafectate toate construcțiile neautorizate. Am discutat și cu agenții economici de aici, până la urmă este și în folosul lor, pentru că această piațetă, cu acces dinspre Piața Sfatului și de pe Aleea După Ziduri, va fi foarte atractivă. De asemenea, am făcut solicitare la Guvern ca fostul sediu al Băncii Agricole, care se învecinează cu această piațetă și care mai are un pic și se dărâmă, să fie trecut în domeniul public al Municipiului Brașov, pentru a-l reabilita și a-i da o funcțiune specifică zonei în care ne aflăm. Poate fi un centru de informare turistică, un loc pentru activități culturale sau poate avea altă funcțiune. Zidul care este între această clădire și piațetă, care este adăugat ulterior și nu face parte din ansamblul fortificațiilor fostei cetăți, va fi și el dărâmat, în curte mai sunt niște garaje de tablă care vor fi dezafectate, iar piața se va extinde până la această clădire. Vom crea în Municipiul Brașov încă o zonă foarte atractivă, pe care o vom pune la dispoziția brașovenilor, turiștilor, și aici vor putea fi organizate fel și fel de evenimente ce pot fi organizate împreună, de primărie și partenerii noștri“, a declarat ieri primarul George Scripcaru.

Lucrarea este parte parte dintr-un proiect mai amplu pe care municipalitatea și l-a propus în zona Biblioteca Județeană – maternitate, de-a lungul canalului Graft, după rezolvarea unor probleme de natură juridică cu Consiliul Județean, care avea în administrare turnurile și bastioanele din zonă. Proiectul vizează punerea în valoare a tuturor obiectivelor din zonă, începând cu zidurile și cele două turnuri, și terminând cu grotele de după ziduri, piațeta în curs de amenajare și cinematograful Popular, de asemenea în reabilitare, care va fi transformat într-un centru cultural.

„Am mers către primărie cu propunerea ca această nouă piațetă să se numească Piața Brassai, ca un tribut pentru marele fotograf interbelic de origine brașoveană, care a activat în Paris. Din păcate el nu este foarte cunoscut în orașul natal, dar a dus numele și originea sa brașoveană mai departe, luându-și pseudonimul Brassai, care înseamnă «brașoveanul». Primăria a fost de acord cu această propunere și ne bucurăm că împreună vom găsi o soluție culturală pentru acest nou spațiu, în care noi, Asociația Amural, ne propunem ca anul acesta să organizăm o parte din festival (festivalul Amural, n.n.). Acest turn, din piațetă, ne dorim să fie un mini-muzeu dedicat fotografiei și facem demersurile, alături de Primăria Brașov, pentru aceasta. Redarea acestui turn către comunitate face parte dintr-un proiect mai amplu care se numește «Parc Cultural După Ziduri», un proiect care își propune să creeze un circuit natural, cultural și artistic care să redea monumente de patrimoniu înapoi comunității – vorbim acum de turnurile și bastioanele din zona După Ziduri și Sub Tâmpa“, a declarat Carmen Zmaranda, președintele Asociației Amural.

După finalizarea piațetei „Brassai“, vor reîncepe lucrările pentru transformarea în pietonal a prelungirii străzii Apollonia Hirscher, în zona străzii Castelului, conform proiectului aprobat de Consiliul Local.

Brassai (Gyula Halasz) a fost un artist fotograf, pictor, sculptor, cineast și publicist francez de origine maghiară transilvăneană. A surprins în opera sa viața de noapte a Parisului din anii 1930 și a fost supranumit de prietenul său, scriitorul Henry Miller, „ochii Parisului“. S-a născut în Brașov, pe 9 septembrie 1899. A servit un an în cavaleria austro-ungară, în ultimul an de război, și și-a petrecut cea mai mare parte a vieții la Paris, unde s-a stabilit în 1924, devenind cetățean francez în 1949. În același an publică un album cu 207 fotografii cu sculpturi ale lui Picasso, cu care era prieten, pe care îl vizita frecvent și căruia i-a și făcut câteva fotografii-portret. Brassai a devenit unul dintre cei mai importanți fotografi ai secolului XX. Multe dintre fotografiile sale au fost făcute noaptea sau pe ceață, care era frecventă în Parisul începutului de secol XX, dar chiar și fotografiile sale de zi surprind momente din viața Parisului într-o atmosferă supra-realistă. Lumina din imaginile lui este spectrală, de parcă ar fi răsuflarea unei puteri invizibile. Un maestru al fotografiei care surprinde viața obișnuită, Brassai a reușit să arate lucrurile într-o lumină care le-a transformat în extraordinar. În plimbările sale nocturne de pe străzile Parisului, cu camera, trepiedul și o geantă plină cu plăcuțe fotografice, era adesea însoțit de Ernest Hemingway, Henry Miller, sau Leon Paul Fargue. Brâncuși era și el prieten cu Brassai, iar lucrările de sculptură ale lui Brassai poartă vizibil stilul lui Brâncuși. Brassai a realizat și o serie de decoruri de teatru, pe baza fotografiilor pe care le-a realizat, inclusiv pentru baletul „Phaedre“, de Jean Cocteau.  (surse: https://www.romanianculture.org/personalities/Brassai.htmhttps://ro.wikipedia.org/wiki/Brassa%C3%AF)

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul