Vestigiile unor așezări omenești din Neolitic, cu inventar arheologic bogat (unelte, arme, produse ceramice, podoabe etc.), au fost scoase la iveală în localitățile din jurul municipiului Brașov, iar urme materiale care dovedesc prezența unei populații locale pe aceste meleaguri, în Epoca bronzului, aparținând Cultura Noua (secolele XIV-XII î.Hr.), au fost descoperite în cartierul Noua al municipiului Brașov, la Bod, Hărman, Cuciulata ș.a.
Urme edificatoare (monede, obiecte de podoabă etc.) din Epoca fierului (800 î.Hr. — secolele I-III d.Hr.), corespunzătoare perioadei dacice, au fost identificate în arealul localităților Brașov, Hărman, Codlea, Râșnov ș.a. Din vremea stăpânirii romane au rămas ca mărturii urmele castrelor de la Râșnov (anticul Cumidava) și Hoghiz, iar perioada desăvârșirii procesului de formare a poporului român este ilustrată de descoperirile de la Cristian și Șercaia (secolul al IV-lea), Feldioara (secolele IV-IX), Hărman (secolele VI-XIII), Comana de Jos (secolele VIII-IX), Brașov (secolele IX-XII) ș.a., care dovedesc o locuire intensă în Țara Bârsei înainte de aducerea și stabilirea aici a coloniștilor sași, la mijlocul secolului al XII-lea.
Teritoriul brașovean este amintit în documentele secolelor XIII-XIV ca unitate administrativă aparte, unele dintre districtele românești și comitatele de aici continuând să existe până în 1920, când, după înfăptuirea, în 1918, a statului național unitar român, a fost necesară reorganizarea administrativ-teritorială a României Mari.
De remarcat este faptul că o mare parte a teritoriului brașovean se suprapune unor forme vechi de organizare teritorială, numite ”țări”. În acest sens, cea mai veche unitate administrativă distinctă este Țara Bârsei, amintită documentar, în 1211, cu numele Terra Borza, iar apoi Țara Făgărașului sau Țara Oltului, consemnată documentar, în 1222, cu numele Terra Blachorum.
La sfârșitul secolului al XII-lea și începutul secolului al XIII-lea, centrele meșteșugărești, în special orașul Brașov, au devenit principalele furnizoare cu produse meșteșugărești ale Moldovei și Țării Românești. Dezvoltarea legăturilor comerciale ale Brașovului cu Țara Românească și cu Moldova, înlesnite de existența numeroaselor trecători naturale care străbat Carpații (Giuvala, Predeal, Predeluș, Bratocea, Boncuța ș.a.) sunt ilustrate și de faptul că domnii Țării Românești au stăpânit Făgărașul până în 1452, iar Mircea cel Bătrân și fiul său, Mihail I, au stăpânit o perioadă (1395-1425) Cetatea Bran.
Un document important al vremii este scrisoarea adresată de către brașoveni, la 26 aprilie 1479, lui Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, în care proslăveau victoriile acestuia împotriva turcilor, care salvau interesele celor trei țări române, și prin care îl rugau pe bravul domn ”…să binevoiești a te apropia de această țară spre a o apăra de acei turci prea cumpliți”.
Din 1541, Transilvania, inclusiv teritoriul de azi al județului Brașov, a devenit principat autonom sub suzeranitate turcească.
În timpul luptelor pentru unificarea celor trei țări române, Mihai Viteazul a locuit în cetatea Făgărașului, iar după lupta de la Mirăslău (18 septembrie 1600), acesta s-a retras, cu familia sa, la Râșnov, pe care îl considera drept ”un oraș al domniei mele”.
În 1688, brașovenii s-au împotrivit pătrunderii armatelor austriece și încorporării Transilvaniei de către Imperiul Habsburgic, cerând ajutorul domnului Țării Românești, Șerban Cantacuzino.
Marea răscoală a meșteșugarilor brașoveni împotriva instaurării stăpânirii austriece a fost însă înăbușită, iar conducătorii revoltei au fost condamnați la moarte. Răscoala a marcat, totodată, începutul luptelor antihabsburgice ale populației de pe teritoriul Transilvaniei.
Jumătatea secolului al XIX-lea este marcată de Revoluția de la 1848-1849 din Transilvania, în timpul căreia peste 3.000 de locuitori din Țara Făgărașului, sub conducerea lui Iovian Bradu și Nicolae Orhidan, au incendiat numeroase case ale nobililor maghiari.
A doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX au fost dominate de continuarea luptei politice și culturale a intelectualității românești din Transilvania pentru scoaterea națiunii române din ”situația înjositoare de popor tolerat” și acordarea unor drepturi și libertăți democratice egale cu acelea ale altor naționalități.
La Adunarea Națională a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, județul Brașov a delegat 52 de cetățeni aparținând tuturor categoriilor sociale. După unirea Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918, viața economică și social-culturală a județului Brașov a înregistrat o dezvoltare considerabilă, în cadrul căreia orașul Brașov a devenit unul dintre cele mai puternice centre industriale și culturale ale țării.
Populația județului Brașov s-a ridicat cu revoltă împotriva Dictatului fascist de la Viena din 30 august 1940. Patru ani mai târziu, după 23 august 1944, când România s-a alăturat coaliției Națiunilor Unite, au avut, pe teritoriul județului Brașov puternice confruntări. Corpul vânătorilor de munte staționat aici și comandat de generalul Ion Dumitrache s-a implicat cu mult curaj în luptele de eliberare a orașului. Lupte îndârjite au avut loc și la Bod pentru apărarea postului de radio-emisie, la Teliu, Prejmer și în alte localități.
În ceea ce privește fizionomia județului Brașov se remarcă faptul că, în 1854, pe o hartă publicată de E.A. Bielz, în SE Transilvaniei figura, printre altele, districtul (Kreise) Brașovului, alcătuit din zece preturi (Bezirk). În 1876 a avut loc o reorganizare a Transilvaniei în urma căreia s-a înființat Comitatul Brașov (1.499 km pătrați) ce cuprindea fostul district Brașov și o parte din districtul Făgărașului și Scaunul Cohalmului.
După crearea României Mari (1918), a avut loc o nouă organizare administrativ-teritorială, în 1921, când a fost înființat județul Brașov, în componența căruia intrau orașul Brașov, 3 plase (Bârsa de Jos, Bârsa de Sus, Săcele) și 23 de comune.
În urma modificărilor intervenite în 1926, județul Brașov era format din orașul Brașov și 48 de comune grupate în patru plase (Bârsa de Jos, Bârsa de Sus, Săcele și Zărnești), menținându-se în această formă până la 8 septembrie 1950, când a fost efectuată o reorganizare administrativ-teritorială după model sovietic, creând regiunea Stalin (formată din 8 raioane, 20 de orașe și comune), a cărei denumire a fost schimbată, la 24 decembrie 1960, în regiunea Brașov.
Prin Legea nr. 2/17 februarie 1968 privind organizarea administrativ-teritorială a României (cu modificările din 23 ianuarie 1981) s-a revenit la împărțirea pe județe a țării, regiunea Brașov devenind județul Brașov, între limite mai mici, având în prezent din 4 municipii — Brașov, Făgăraș, Săcele și Codlea.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.