Cabana Postăvaru de peste 130 de ani loc de popas pentru turiști

Divertisment

Puțini sunt turiștii care, ajungând în Masivul Postăvarul iarna la schi sau vara în drumețiile montane, să nu poposească pentru un ceai, un vin fiert sau chiar un prânz la Cabana Postăvaru, situată la altitudinea de 1605 metri în masivul cu același nume din Poiana Brașov.

Cabana a împlinit în acest an 131 de ani de când a apărut pe creasta muntelui și este singura cabană montană rămasă din cele 56 pe care Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor (SKV) înființată în 1880 la Sibiu le avea în administrare.

„Este singura cabană care a rămas în picioare și care este în administrarea SKV-ului. Cabanele au fost construite cam prin toate masivele din țară, dar cele mai multe dintre ele s-au deteriorat de-a lungul timpului și au dispărut pur și simplu, altele au fost revendicate. Turiștii care merg pe munte, iubitorii muntelui, cei care se află pe traseele montane atât iarna, cât și vara au nevoie de un loc pentru odihnă sau pentru o mică gustare. Încercăm să vedem ce se mai poate recupera, dar este foarte dificil”, a declarat pentru AGERPRES administratorul Cabanei Postăvaru, Rolf Truetsch.

Cabana Postăvaru a fost construită între anii 1881 și 1883 după ce secțiunea brașoveană a SKV a construit și marcat două drumuri în masiv. Drumul roșu care pornește de la actuala Capra Neagră din Poiana Brașov și Drumul albastru care pleacă de pe Muntele Tâmpa peste Creasta Crucur.

Cabana s-a numit inițial Schulerhutte — Cabana Schuler, după numele săsesc al Masivului Postăvaru. Cabana a fost extinsă în 1891 (din 1885 gospodărită și păzită în timpul verii, iar din anul 1906 și în timpul iernii) care și astăzi se mai poate vedea încorporată în actuala cabană, fiind cel mai vechi adăpost montan în funcțiune din țară. În 1903 a fost construit așa numitul Pavilion, iar în anul 1907 o anexă gospodărească.

Încă din anul 1918 șeful secțiunii Brașov a SKV a anticipat că orașul va fi vizitat în scurt timp de mult mai multă lume și a început să construiască drumuri și cabane „pentru a deschide munții”. În anul 1924 a fost dată în folosință actuala cabană Ruia — primul hotel din Poiana Brașov. Prin construirea de trambuline de antrenament în Poiana Mieilor și mărirea trambulinei din Poiana Mică, mult timp singurele trambuline din țară, SKV a promovat și săriturile cu schiurile.

După Cabana Ruia încep să apară mai multe case mici, chiar și câteva vile și Cabana Cercetașilor. În anul 1930, în Masivul Postăvaru se construiește cabana fabricii de avioane IAR, Cabana Cristianul Mare. Două noi pârtii de coborâre erau disponibile — așa numita pârtie de pe valea cu stâlpii de telefon, azi pârtia Sulinar, pentru schiorii avansați, și o pârtie familială peste Creasta Crucur și Drester, spre Poiană, prelungită apoi cu Drumul lui Gust până în oraș.

Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înființarea secțiunii Brașov a SKV, în anul 1931, în semn de mulțumire pentru activitatea depusă, administrația orașului Brașov de la acea vreme a donat SKV terenul pe care erau construite cabanele astfel că în 1933 s-a simțit nevoia de a avea o cabană mai mare. Au fost adăugate două săli de mese, un bar, o garderobă pentru schiuri și o cameră pentru ceruit schiurile. Lucrările au fost finanțate de SKV și din donații. S-a efectuat multă muncă voluntară, iar cărămizile au fost transportate cu rucsacurile, potrivit mărturiilor rămase în arhive. Cabana nouă a fost sfințită în anul 1935 cu ocazia celei de-a 54-a Adunări generale a SKV.

O viață deosebită de munte a început să se desfășoară în cabană, numeroși turiști dar și schiori poposind aici. Chiar în anul inaugurării, scriitorul Mihail Sebastian a trecut pe acolo și, câțiva ani mai târziu, apărea romanul Accidentul a cărui acțiune se petrece în cea mai mare parte în zona cabanei.

În 1945, cabana a fost naționalizată și trece împreună cu celelalte cabane deținute de SKV la Oficiul Național de Turism care făcea parte din Ministerului Propagandei. Timp de 50 de ani cabana a găzduit mii de turiști, degradându-se lent fără reparațiile necesare, doar mici intervenții și vopsită când și când.

Imediat după reînființare în 1996, SKV a depus documentația pentru retrocedarea cabanei astfel că, în luna aprilie 2004, Societatea Poiana Brașov SA restituie în natură către SKV Cabana Postăvarul și terenul aferent, administrarea fiind încredințată lui Mihai Sârbu, vechi montaniard. În toamna anului 2004, este refăcută în totalitate instalația de gaz din Poiană până la stația de telecabină, SKV fiind principalul finanțator. Lucrările de reparație a cabanei și a instalațiilor continuă sub conducerea lui Rolf Truetsch care preia administrarea cabanei în 2007.

„Cabana Postăvaru are acum 100 de locuri de cazare în camere cu două, trei, patru, cinci și șase locuri, camere duble cu duș în cameră, o sală de mese de 100 de locuri, o sală mai mică pentru activități de cabană în serile lungi de iarnă,o terasă amenajată. De asemenea, avem amenajată o cameră cu mai multe paturi suprapuse pentru a păstra ceva din atmosfera trecută a cabanei.

Locurile de cazare sunt rezervate în totalitate în perioada sărbătorilor de iarnă când cabana este foarte solicitată. De altfel, în timpul iernii când se schiază în Masivul Postăvarul numărul turiștilor care vin la cabană este mare, comparativ cu perioada verii. Eu cred că turiștii care vin la Cabana Postăvaru sunt mulțumiți atât de felul în care sunt primiți, dar și de condițiile de masă și cazare”, a declarat pentru AGERPRES Rolf Truetsch.

Referitor la cabanele din județul Brașov care mai funcționează, Rolf Truetsch a amintit Diham, Mălăiești, Poiana Izvoarelor din Masivul Bucegi, Curmătura din Masivul Piatra Craiului, Sâmbăta din Masivul Făgăraș, unde condițiile de masă și cazare sunt destul de bune.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul