Municipiul Făgăraș este situat în depresiunea cu același nume, delimitată de Munții Făgărașului, la 430 m altitudine, pe stânga râului Olt, la confluența cu Berivoi, la 67 km NV de municipiul Brașov (reședință de județ).
Țara Făgărașului a constituit din cele mai vechi timpuri, alături de Țara Bârsei, o zonă de refugiu în fața dușmanului, datorită poziției sale geografice favorabile.
În Transilvania, cucerită de regii maghiari după lupte care au durat între secolele XI-XIII, existau formațiuni românești, menționate în documente din secolele XIII-XIV, între care și ”Țara Făgărașului” (”Terra Blachorum”). După organizarea administrativ-teritorială din Transilvania, la finele secolului al XIV-lea existau comitatele, districtele românești, scaunele sașilor și secuilor. Printre cele mai vechi districte românești, numite uneori și ”scaune”, se numără și cel din Făgăraș (1222).
Este menționat documentar, prima oară, cu numele de Fogros, la 11 martie 1291 și apoi în 1393, iar ca oraș în 1431.
În 1310 voievodul Transilvaniei Ladislau Kan (1294-1315) construiește o cetate de lemn, înconjurată cu valuri de pământ.
Țara Făgărașului s-a aflat între 1368-1464 în posesia domnilor Țării Românești, apărând menționată, de exemplu, în titlul voievodal al lui Mircea cel Bătrân (1386-1418).
Cetatea Făgărașului, cel mai impunător monument al ținutului, este una dintre cele mai mari și mai bine păstrate din întreaga țară și chiar din Europa, după cum menționează site-ul Primăriei municipiului. Complexul feudal fortificat de la Făgăraș, a cărui construcție a început la sfârșitul secolului al XlV-lea și se continuă, prin adăugiri succesive, până la mijlocul secolului al XVII-lea, a fost precedat de o fortificație din lemn, înconjurată cu un șanț și val de pământ, atestată arheologic pentru secolul al XII-lea, ce dovedește existența unei organizări politico-militare autohtone voievodale timpurii în Țara Făgărașului. În secolul al XV-lea cetatea din piatră și cărămidă de la Făgăraș este atestată ca cetate militară de apărare, cu patru turnuri bastionare la colțuri și un turn de avanpost pe latura de est.
Între anii 1528-1541, Ștefan Mailat, stăpânul domeniului feudal al Făgărașului, apoi voievod al Transilvaniei, transformă cetatea militară de apărare într-un castel feudal fortificat.
Reședință a principilor Transilvaniei, complexul feudal fortificat de la Făgăraș și-a definit forma și proporțiile actuale în ultima parte a secolului al XVI-lea și în prima jumătate a secolului al XVII-lea. Importante lucrări sunt întreprinse în vremea principilor Gabriel Bethlen (1613-1629) și Gheorghe Rackoczi I (1630-1648). În timpul principelui Mihail Apafi (1661-1690) în acest castel a funcționat Dieta Transilvaniei.
Până în 1737, Făgăraș a fost reședința Episcopiei greco-catolice, mutată apoi la Blaj de către Ioan Inochentie Micu Klein.
Localitatea Făgăraș, cu cetatea sa multiseculară, a fost mult timp centrul politico-administrativ al ținutului, ca reședință de district până în 1886, de comitat între 1886 și 1918 și apoi reședință de județ între 1918 și 1950, polarizând întreaga viață economică, social-politică și culturală a zonei, arată site-ul amintit.
În anul 1968, odată cu noua reorganizare administrativ-teritorială, fostul județ Făgăraș devine parte componentă a actualului județ Brașov.
Orașul Făgăraș a fost declarat municipiu la 27 iulie 1979. La recensământul populației din 2011 municipiul avea 30.714 locuitori.
Dintre obiectivele de interes cultural și turistic ale municipiului Făgăraș amintim: Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, înființat în anul 1923 (istorie, etnografie si arta); castelul-cetate; Biserica Evanghelică, ridicată în anii 1842-1843, în stil neoclasic; Biserica ”Sf. Treime” (1782-1783); Biserica reformată, construită în anul 1712 (după ce vechea biserică, aflată în perimetrul actualului centru al orașului, a fost distrusă); Mânăstirea franciscanilor și biserica romano-catolică (1737-1742); Biserica ”Sfântul Nicolae”, ctitorie a domnului Țării Românești Constantin Brâncoveanu (1688-1714), înălțată cu daniile acestuia și ale soției sale Doamna Marica, după cum arată inscripția de la intrare, între 17 iunie 1697 și 30 septembrie 1698, cu picturi murale din anul 1721 în interior, renovată în 1921-1922.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.