Încă o fațadă reabilitată în Centrul istoric. Lucrările au fost cofinanțate prin programul municipalității de reabilitare a fațadelor

Social

Clădirea din Piața Enescu nr 6 (colț cu str Michael Weiss), una dintre cele patru care fac parte din programul-pilot al municipalității pentru finanțarea creșterii calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zona veche a municipiului Brașov, a fost finalizată recent. Aspectul clădirii s-a schimbat total față de perioada de dinaintea lucrării, iar imobilul în care s-a născut Ștefan Baciu și-a recăpătat farmecul de altădată.

„Imobilul a fost reabilitat în cadrul programului privind creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zona veche a municipiului Brașov, un program cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov cu până la 50% din valoarea totală a proiectului. Concret, proprietarul sau proprietarii clădirilor din centrul istoric pot reabilita acoperișul, fațada, tâmplăriile sau alte elemente exterioare ale clădirii, pe baza unui proiect autorizat, și cu un deviz stabilit, iar primăria suportă până la 50% din cheltuiala acestor lucrări. Avem câteva exemple de acest fel în centrul istoric, unele sunt finalizate, altele sunt în curs de finalizare, bine ar fi să avem cât mai mulți solicitanți pentru acest program și să refacem astfel cât mai multe clădiri din această zonă. Acest ghid de finanțare completează o serie de măsuri aflate în vigoare în acest moment, precum scutirea de impozit pentru clădiri monument din zona istorică tocmai pentru a sprijini proprietarii să le întrețină și numai dacă fac acest lucru. Din păcate avem și foarte mulți proprietari care nu fac aceste lucrări. Noi avem un inventar în toată zona, sunt câteva sute de clădiri inventariate, iar dacă proprietarii nu vor dori să ia măsuri pentru a le întreține – chiar și în condițiile în care noi le dăm până la jumătate din bani pentru acest lucru – vor intra în programul de supraimpozitare cu până la 500%. Fac un apel la toți cei care sunt în această situație să acceseze acest program finanțat din bugetul local “, a declarat primarul George Scripcaru.

Foto: Imobilul dupa reabilitare

Foto: Imobilul înainte de reabilitare

Clădirea de la adresa Piața Enescu nr 6 este monument istoric și a fost ridicată la sfârșitul secolului XIX ca o locuință de negustor, cu spații comerciale la parter și spații de locuit la etaj. Este casa în care s-a născut poetul brașovean Ștefan Baciu, în 1918, după cum atestă o plachetă comemorativă aflată pe fațada de acces către Piața Enescu. Fațada prezintă elemente neorenascentiste și poartă amprenta stilistică a arhitecturii de influență austriacă.

Foto: Imobilul dupa reabilitare

Foto: Imobilul înainte de reabilitare

„Această clădire a fost aleasă din mai multe motive – este o casă în care a locuit Ștefan Baciu (poet brașovean, scriitor, academician, critic literar și diplomat, n.n.), clădirea are o arhitectură interesantă, este vizibilă pe două artere de circulație din zona istoric și, în plus, municipalitatea are în proprietate două dintre apartamentele imobilului. Lucrările au început în luna august, anul trecut, și valoarea lor totală a fost de 420.000 de lei, din care contribuția Municipiului a fost de aproximativ 171.000 de lei. Din această sumă, 73.904 lei a fost grantul (fondurile nerambursabile acordate din bugetul municipiului), iar restul a reprezentat cota-parte aferentă proprietății municipalității. În cadrul grantului au fost efectuate lucrări de restaurare a fațadelor, a elementelor decorative, cu respectarea tehnicilor și materialelor specifice perioadei în care a fost realizată construcția, s-a restaurat poarta de acces și s-au recondiționat și înlocuit parțial tâmplăriile, cu unele de un model identic celor originale“, a explicat Marilena Manolache, arhitectul șef al municipiului.

Foto: După reabilitare

Foto: Înainte de reabilitare.

Valoarea mai mare a proiectului a fost dată de o serie de lucrări care nu au fost eligibile prin programul municipalității, cum ar fi, de exemplu, o serie de lucrări de consolidare.

Următorul imobil la care vor începe lucrările prin acest program pilot este clădirea de pe Michael Weiss nr 35, unde a fost obținută autorizația de construire, iar săptămâna viitoare va fi semnat contractul de finanțare, între proprietari și Primăria Brașov. Primul imobil din program a fost cel de pe str. Sf. Ioan nr. 10, la care lucrările au fost finalizate în septembrie 2019.
„Programul de sprijinire a restaurării fațadelor în zona istorică continuă și așteptăm solicitările de la cetățeni. Cel mai important este ca proprietarii să se pună de acord cu procedura de parcurs pentru a obține această finanțare“, a completat arhitectul-șef al municipiului.

Informații privind Programul de măsuri pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zona veche a municipiului Brașov

Obținere documente prin procedură simplificată – facilități pentru proprietari– Certificatul de urbanism și Autorizația de construire pentru executarea lucrărilor de intervenție se eliberează în regim de urgență, în cel mult 15 zile de la data înregistrării solicitării, cu scutire de taxă,
– Autorizația de construire se emite fără prezentarea extrasului de plan cadastral și a extrasului de carte funciară de informare,
– Acordul primarului și avizul tehnic prealabil se emit cu titlu gratuit,
– Scutirea de la virarea cotei de 0,7% și a cotei de 0,1%, după caz, către Inspectoratul de Stat în Construcții, precum și a cotei de 0,5% către Casa Socială a Constructorului, din cheltuielile cu lucrările de intervenție,
– Scutirea de la plata impozitului pe clădiri pentru o perioadă de 5 ani consecutivi, cu începere din anul fiscal în care se efectuează recepția la terminarea lucrărilor, conform Hotărârii Consiliului Local emisă pentru fiecare imobil în parte.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns