Bisericile-cetate din Țara Bârsei au fost ridicate odată cu venirea Cavalerilor Teutoni în zonă, dar teutonii au fost apoi expulzați, iar unele dintre lucrările lor nu erau terminate în acel moment, astfel că localnicii au continuat și au întreținut apoi aceste edificii.
Se cunoaște faptul că în aceste așezări sașii au pus bazele administrării locale și că aveau un statut privilegiat și cu totul binemeritat. Nu există vreun episod în care sașii să închidă cetatea în fața românilor sau secuilor, atunci când așezarea lor a fost amenințată.
Ansamblul Bisericii evanghelice fortificate din Prejmer, în cadrul căruia se află biserica-cetate bine conservată, ce deține un puternic sistem de fortificații, este inclusă în Patrimoniul mondial UNESCO, iar catalogul Michelin, prin acordarea a trei stele, îi atestă statutul de cel mai bine cotat obiectiv românesc. Cetatea din Prejmer este legată de cavalerii teutoni, nu numai datorită momentului așezării acestora în Țara Bârsei, ci chiar prin zidirea bisericii realizată de cavalerii teutoni care au pus temelia. Prima atestare a localității Prejmer este legată de Cancelaria Ungariei și de regele Bela al IV-lea, care la 1240 cedează biserica cu toate veniturile și drepturile ei mănăstirii din Citeaux, Bourgogne, abația ordinului cistercian, pentru folosul obștesc al întregului ordin. Documentul explică legătura puternică, atât administrativă, cât și arhitecturală, cu mănăstirea cisterciană de la Cârța.
Biserica este ridicată pornind de la un plan de cruce greacă, cu brațele egale, centrată pe un turn octogonal. Fiecare braț al clădirii era compus din două travee, una pătrată, iar cealaltă poligonală. Planul inițial al crucii grecești a fost modificat prin intervențiile din secolul al XVI-lea. Altarul Poliptic este pictat pe ambele părți ca unul dintre cele mai valoroase și mai vechi altare gotice din România. În fața pericolului năvălirilor turcești, Sigismund de Luxemburg, Împărat al Imperiului Romano-German, rege al Germaniei și al Ungariei, a ordonat fortificarea Țării Bârsei, Prejmerul fiind prima așezare expusă datorită apropierii de pasul Buzău.
Însuși Sigismund a supravegheat lucrările de fortificare a bisericii din Prejmer. Aceasta a avut loc în secolul al XV-lea, când s-a înălțat o centură de ziduri groase de 3-4 metri, înaltă de 12 metri, întărită cu bastioane, porți de fier și poduri mobile și șanț cu apă. Zidul cetății era căptușit cu încăperi pentru locuit și cămări pentru provizii, iar un drum de strajă bine protejat permitea aprovizionarea posturilor de luptă. Fortificațiile sunt prevăzute cu goluri de tragere, guri de smoală. Era și o armă teribilă, de fapt un dispozitiv de tragere neobișnuit denumit „orga morții”, formată din mai multe archebuze care trăgeau simultan. Zgomotul produs era neobișnuit, iar „orga morții” provoca pierderi grele în rândul asediatorilor. Un element special se păstrează la intrarea bisericii. Este vorba despre piatra cu inel de fier de care erau legate de picior „muierile necredincioase sau făcătorii de rele”, iar duminica după slujbă, toți cei care ieșeau de la biserică treceau pe lângă ei înjurându-i și scuipându-i. Pe parcursul verii, la Cetatea fortificată din Prejmer se organizează diverse concerte de orgă sau festivaluri de muzică clasică.
Ansamblul Bisericii evanghelice fortificate din localitatea Hărman aflată la cinci kilometri de municipiul Brașov, datează de la 1240, când în Hărman era în construcție o bazilică romantică cu trei nave, pentru că biserica de mai târziu păstrează aceste elemente structurale. În ansamblu, interiorul bisericii este eterogen din punct de vedere arhitectonic, iar un element inedit îl constituie cămările de provizii ridicate deasupra colateralelor. Accesul spre cămări se făcea cu niște scări mobile. Etapa de construcție din secolul al XV-lea aduce bisericii un turn înalt de 45 de metri. Același secol îi atribuie în mod covârșitor atributul de cetate, pentru că acum se ridică centura de fortificații, cu adevărat impresionantă având în vedere că cuprinde trei rânduri de ziduri concentrice, șapte turnuri și un șanț cu apă. Zidul exterior cel mai scund avea 4-5 metri înălțime, stabilea limita șanțului cu apă și proteja baza următorului zid. Acesta avea înălțimea maximă de 12 metri, iar pe perimetrul lui erau construite cele șapte turnuri devansate. Pe latura nordică, învecinată cu o mlaștină, zidul era ceva mai scund. Metereze, goluri de tragere și guri de păcură completau structura fortificațiilor.
Cetatea a fost asediată de armate creștine și, în mai multe rânduri, de turci, dar nu a fost cucerită, suferind distrugeri importante atunci când asediatorii au incendiat-o. Localnicii au folosit-o ca refugiu nu numai în fața năvălirilor, ci și în fața altor stihii, pentru că au trecut prin cinci epidemii de ciumă, patru perioade de inundații și două incendii.
O altă biserică evanghelică fortificată ridicată sub conducerea cavalerilor teutoni este cea de la Ghimbav, dar nu se știe dacă a fost terminată de cavalerii teutoni sau de locuitorii Ghimbavului. Este considerată o construcție gotică ce se înscrie în tiparul de bază utilizat în Țara Bârsei. În 1940, Sigismund de Luxemburg îi sfătuiește pe locuitorii din Ghimbav ca, împreună cu cei din Hărman, Bod și Sâmpetru, să ajute la fortificarea orașului Brașov. După această dată începe și fortificarea bisericii din Ghimbav la care s-au construit ziduri masive din piatră și cărămidă, iar centura circulară a fost întărită cu șapte turnuri și un șanț de apă, ce era alimentat din pârâul Ghimbășel.
Pe latura sud-estică exista un turn de trecere apărat de un turn poartă. În incinta fortificată existau cămări pentru provizii și fiecare familie avea o căsuță mică, ridicată lângă zid, pentru vreme de asediu. În anul 1876, în locul turnului poartă a fost ridicată primăria, iar cămările și locuințele au fost demolate târziu, în secolul al XX-lea. Astăzi, cinci din cele șapte turnuri au rămas în picioare.
În anul 1422, turcii au făcut prăpăd devastând localitatea, iar oamenii au murit pe capete. Dezastrul a fost atât de mare încât Sigismund de Luxemburg a iertat Ghimbavul de plata impozitelor pentru ca puținii supraviețuitori să rămână aici și să atragă noi locuitori. În anul 1686 cetatea și biserica au fost refăcute, se spune, de către o săsoaică înstărită din Brașov, despre care se cunoaște că se numea Schmidt, care a donat bani ca să ajute la reconstrucția bisericii-cetate.
Biserica evanghelică din Codlea a fost construită în secolul al XIII-lea ca o biserică-sală romanică. Este singura biserică din Țara Bârsei ridicată fără turn-clopotniță. Greu încercată de valul năvălitorilor, biserica a fost refăcută în secolul al XV-lea. În anul 1432 au fost începute lucrările de fortificare ale bisericii, etapă care se întinde până în secolul următor. Se ridică o centură de ziduri întărită cu cinci turnuri și un zwinger. Turnurile sunt denumite după breslele meseriașilor din oraș: țesători, fierari, dogari, cizmari și rotari. Acest lucru presupunea că întreținerea și înzestrarea turnurilor revenea breslei respective. Cel mai spectaculos este Turnul Fierarilor sau al Fierarului, înalt de 65 de metri care devine și clopotniță. În anul 1892, turnul primește patru clopote noi ce cântăreau în total peste 3.700 kg. Orașul pierde trei dintre aceste piese grele în anul 1916, rechiziționate de armata austro-ungară pentru a fi topite. Șapte ani mai târziu, în 1923, orașul comandă alte trei clopote montate și sfințite în același an.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.