Senatorii au adoptat proiectul privind construirea unui spital clinic de urgenţă în Braşov

Social

Senatorii au adoptat, pe 14 aprilie, un proiect iniţiat de parlamentarii USR Allen Coliban şi Tudor Benga, care vizează construirea unui spital clinic de urgenţă în Braşov, pe un teren ce urmează să fie transferat din domeniul public al statului în cel al municipiului Braşov.

Proiectul legislativ are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 32/2018 privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu-Siseşti” Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, în domeniul public al municipiului Braşov, “pentru realizarea obiectivului de investiţie ‘Construire Spital Clinic Regional de Urgenţă Braşov’ – vizând, în concret, eliminarea termenului ‘regional’ din denumirea obiectivului de investiţie”, se arată în raportul de admitere la proiectul de act normativ, întocmit de comisia de specialitate.

Motivul eliminării sintagmei “regional” din denumirea obiectivului de investiţie “Construire Spital Clinic Regional de Urgenţă Braşov” este dată, potrivit expunerii de motive, de “necesitatea absolută a construirii unui nou spital în Braşov (…) şi foarte urgentă, pandemia de COVID-19 din acest an punctând cu dureroasă precizie această afirmaţie. Această necesitate este cel mai bine înţeleasă la nivel local, judeţean, de aceea demersurile trebuie să plece de aici, nu să fie blocate de luarea unei decizii la nivel guvernamental. Este dreptul autorităţilor locale să poată iniţia înfiinţarea unui spital, conform legislaţiei în vigoare”.

Proiectul urmează să fie trimis spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns