Medicii de familie nu vor mai presta servicii în şcolile din județul Brașov în lipsa unui contract cu primăriile

Social

Medicii de familie din judeţul Braşov nu vor mai acorda, anul acesta, în perioada 2-12 iunie, servicii de asistenţă medicală şcolilor, în lipsa unui contract în acest sens cu autorităţile locale.

Conform Patronatului Medicilor de Familie Braşov, “de ani de zile şcolile în mediu rural nu deţin cabinete de medicină şcolară, iar medicii şcolari reprezintă o specialitate pe cale de dispariţie, motiv pentru care administraţiile locale apelează pentru servicii medicale şcolare la medicii de familie”, această situaţie fiind valabilă pentru aproximativ jumătate din localităţile din judeţul Braşov.

Într-un document adresat Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean şi Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, PMF Braşov solicită încheierea unui contract cu primăriile, în baza legislaţiei în vigoare, prin care se pot acorda astfel de servicii de medicină şcolară.

PMF Braşov precizează în documentul citat că, în lipsa unui astfel de contract de prestări servicii, medicii de familie nu pot fi plătiţi şi menţionează că “un medic şcolar realizează venituri identice cu venitul mediu aferent unui cabinet de medicină de familie (din care achită plata personalului secundar şi auxiliar, chirii şi alte cheltuieli aferente autorizaţiilor sanitare, metrologia aparaturii etc)”.

“Dacă am face un calcul simplu, venitul unui medic de familie – nu al unui cabinet – în majoritatea cazurilor nu depăşeşte salariul unui muncitor necalificat, în contextul în care suntem în pandemie, iar cheltuielile cabinetelor au crescut, în timp ce veniturile au scăzut (din cauza protejării pacienţilor vulnerabili şi evitarea prezentării acestora la controalele periodice)”, a arătat PMF Braşov.

Totodată, PMF Braşov menţionează că aceste servicii nu ar putea fi onorate şi din perspectiva faptului că, fiind în contract cu CAS, medicii de familie nu pot lipsi de la programul declarat Casei, în cazul încălcării acestuia riscând sancţiuni. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul