Îngrijitorii la domiciliu, Oamenii care fac viața mai frumoasă persoanelor în vârstă

Social

Pentru cei 24 de beneficiari ai serviciului de îngrijire la domiciliu, cei 8 angajați ai Direcției de Asistență Socială, 7 îngrijitori și un asistent social, reprezintă singurul sprijin de care au parte la această vârstă. Fie că nu au rude apropiate, fie aceste sunt plecate, toți își pun speranțele în acești oameni inimoși. Ei sunt cei care le gătesc, care le fac curățenie în casă, îi îmbăiază, le taie unghiile, le spală sau le calcă rufele, ei sunt cei care stau la povești cu ei și tot ei le ascultă ofurile. Nu este un serviciu ușor și îți trebuie multă iubire față de oameni ca să reușești să faci toate aceste activități. Mulțumirea lor este să vadă bucuria celor în vârstă atunci când intră pe ușă, să surprindă lumina din ochii bătrânilor când le povestesc amintiri din tinerețea lor sau pofta cu care mănâncă din bucatele gătite de ei. Ei sunt familia de care persoanele în vârstă au atâta nevoie. Deși sunt puțini, în decursul anilor au fost familie pentru sute de vârstnici din Brașov.

Pe lângă munca propriu-zisă, în această perioadă mai este un factor de presiune foarte mare, frica de a nu duce acest virus în casele vârstnicilor sau de a îl duce acasă la familiile lor. Își iau foarte multe măsuri de protecție în momentul când intră în casele beneficiarilor, de la deja clasicele mănuși și măști, care sunt obligatorii, la halate de unică folosință, viziere sau bonete. Pe de o parte sunt conștienți de răspunderea pe care o au față de persoanele pe care le îngrijesc, pe de altă parte realizează că dacă ei s-ar îmbolnăvi, vârstnicii ar rămâne fără nici un ajutor. De aceea încearcă să își ia toate măsurile de protecție, pentru siguranța vârstnicilor, și a lor și a familiilor lor.

Irina Tamaș este asistent social, coordonatorul Compartimentului de îngrijire la domiciliu din cadrul DAS. Are peste 20 de ani de experiență în asistența persoanelor vârstnice și a îngrijit sute de oameni. Ca orice asistent social, vizitează zilnic 3-4 astfel de beneficiari, cărora le asigură serviciile fără de care nu ar putea trăi sau nu ar putea avea o viață decentă.

„Serviciile de îngrijire la domiciliu presupun asigurarea nevoilor persoanelor vârstnice – baie, tăierea unghiilor, aplicarea de scutece pentru adulți și spălarea persoanei atunci când se face această operațiune, asigurarea cumpărăturilor, asigurarea preparării hranei, asigurarea curățeniei locuinței, plata facturilor, anumite informări despre modul de viață sănătos și alte astfel de lucruri. Ne adresăm persoanelor care sunt singure la domiciliu, care n-au sprijin din partea aparținătorilor, care să le asigure ceea ce este nevoie pentru un trai liniștit. Este greu, dar este și plăcut, e o mare satisfacție să vezi că omul pe care l-ai ajutat se bucură și că îi oferi mulțumire sufletească prin ceea ce ai făcut“, spune Irina Tamaș. Astăzi, de exemplu, persoanei la care se afla în momentul interviului i-a pregătit mâncare, o supă cremă, pentru că doamna, în vârstă de 82 de ani, are probleme de glutiție (nu poate înghiți, n.n.) și trebuie să mănânce doar hrană lichidă, fiind deci necesar ca toată mâncarea ei să fie mixată. Bătrânei i s-a făcut și baie generală, și toaleta“, explică asistentul social.

Despre perioada aceasta, când grija și restricțiile date de pandemie sunt la ordinea zilei, spune că lucrurile se desfășoară diferit, cu accent pe protecție și responsabilitatea față de ceilalți.

„În această perioadă este diferit de cum se desfășoară lucrurile de obicei, pentru că responsabilitatea de a nu te îmbolnăvi sau a nu îmbolnăvi pe altcineva este mult mai mare. Protecția este foarte importantă și pentru noi, și pentru ei. Sunt măsuri de siguranță pe care fiecare dintre noi le ia de când iese din casă, mai ales dacă circulă cu autobuzul. Masca și mănușile nu lipsesc, iar în momentul în care ajungem la persoana vârstnică avem dezinfectant, halate de protecție, viziere, mănuși, mască, bonetă pentru protecția părului. Când se pleacă de la domiciliul beneficiarului, toate acestea se dau jos și se aruncă în locurile în care se pot arunca. Pe traseul către următorul beneficiar, se pun alte mănuși și altă mască, iar la beneficiar, se reia echiparea cu materiale de protecție noi“, mai spune asistentul social.

Și, ca oricărui alt om, nu poate spune că nu-i e teamă de noul virus. „Pot să spun că mi-e frică, atât pentru mine și familia mea, cât și pentru persoanele vârstnice, pentru că suntem un risc. Intrând în casele oamenilor, putem să ducem acest virus unor persoane care sunt foarte vulnerabile. În plus, dacă se întâmplă ceva cu noi, nu mai are cine să le asigure aceste servicii“, adaugă ea.

Îndemnul pentru brașoveni, în această perioadă, din partea unui asistent social?„Aveți grijă de voi!“.

Celor 8, ca și tuturor angajaților Direcției de Asistență Socială, Primăria Brașov dorește să le spună: ,,Vă mulțumim, oameni inimoși ai Brașovului!”.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns