După cele 52 de autobuze electrice marca SOR, ieri s-a semnat contractul pentru alte 8 ale producătorului ceh

Social

Ieri, 20 iulie, primarul George Scripcaru a semnat contractul pentru furnizarea a încă 8 autobuze electrice cu lungimea de 12 m, produse de compania SOR Libchavy s.r.o., din Republica Cehă, aceeași firmă cu care Municipalitatea are contract pentru furnizarea altor 52 de autobuze electrice, dintre care unele deja circulă în municipiul Brașov. Cele 8 autobuze electrice, cu lungimea de 12 m, vor circula pe liniile 4 și 16. Licitația a fost organizată de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în cadrul unui proiect derulat în parteneriat cu Municipiul Brașov, cofinanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

,,Este o veste bună că producătorul ceh SOR, cu care avem în derulare contractul de achiziție pentru alte 52 de autobuze electrice, va furniza încă 8 autobuze, cu lungimea de 12 metri. Până acum s-a dovedit un producător serios, iar autobuzele care circulă deja în Brașov oferă condiții foarte bune. Conform contractului, până în iulie 2021, toate aceste autobuze vor circula în municipiul Brașov. După cum știți, în cadrul strategiei noastre de mobilitate urbană, dar și în planul privind calitatea aerului, principala modalitate de reducere a poluării din trafic este utilizarea transportului în comun. Odată cu finalizarea achiziției acestor mijloace de transport în comun ecologice, nu doar că vom atinge țintele pe care ni le-am, propus, dar o vom face mai devreme decât era în plan și le vom și depăși. Astfel, la finalul anului 2021, în Brașov, 75% din transportul în comun va fi electric, ceea ce înseamnă o reducere a emisiilor poluante cauzate de acest tip de transport cu 90%, comparativ cu decembrie 2018. Cu toții ne dorim un oraș cu un aer curat, acum trebuie să facem acele alegeri, inclusiv personale, care să ne asigure acest oraș, iar pentru asta va trebui să optăm pentru transportul în comun, care este soluția optimă, inclusiv din punct de vedere a reducerii poluării în Brașov”, a declarat primarul George Scripcaru.

Detalii contract Achiziţie mijloace de transport public – 8 autobuze electrice  de 12 metri:

ProducătorSOR Libchavy s.r.o.

Valoarea contractului22.157.568,00 lei fără TVA.

Durata contractului24 de luni.

Termen de furnizare: maxim 12 luni.

Finanţare: proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, apel de proiecte cu numărul POR/2018/4/4.1/3 în parteneriat, aferent Axei prioritare 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Obiectivul specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă, în cadrul parteneriatului format dintre Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei în calitate de lider de parteneriat şi Unitatea Administrativ Teritoriala Municipiul Braşov. Valoarea finanțării nerambursabile 98%.

Proiectul prevede achiziția a 8 autobuze electrice care vor circula pe liniile 4 (Gara Brașov – Livada Poștei) și 16 (Stadionul Municipal – Livada Poștei), 8 stații de încărcare lentă și 3 stații de încărcare rapidă.

Autobuzele electrice sunt similare cu cele 32 de vehicule care sunt în curs de livrare.

Caracteristici tehnice autobuze electrice:

– marcă, tip: SOR ENS 12 (solo) electric,
– lungime: 12 metri,
– masa proprie: 12.500 kg,
– Capacitate totală: 102 pasageri,
– nr. scaune: 35 + 1 (șofer)
– podea joasă intergal, rampă pentru accesul cărucioarelor cu rotile,
– 3 uși de acces duble,
– tracțiune electrică, motor de tracțiune asincron trifazat, putere motor: 160 kW,
– baterii de tracțiune Lithium, capacitate 242 kWh,
– pantograf pentru încărcare rapidă la capăt de linie.
Viteza maximă: 70 km/h.

Dotări: computer cu GPS pentru managementul traseului, 3 validatoare pentru carduri contactless, sistem de numărare automată a pasagerilor, 8 camere video de supraveghere interior/exterior cu MDVR, 3 panouri electronice de destinație pentru exterior, display LCD interior pentru afișarea dinamică a poziției pe hartă și anunțarea stației următoare, unitate audio cu 6 difuzoare, 2 monitoare pentru șofer (imagini video și parametri traseu), radio-CD, aer condiționat, WiFi, mufe USB pentru încărcarea mobilelor.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns