Braşovul, primul oraş care va introduce plata cu cardul în mijloacele de transport în comun

Social

Braşovul va fi primul oraş care va introduce, din a doua jumătate a lunii iunie, plata cu cardul în mijloacele de transport în comun, a anunţat, miercuri, primarul George Scripcaru.

Potrivit unei informări transmisă de Primăria Braşov, operatorul de transport RATBV va implementa primul serviciu de plată din România cu tehnologie EMV Tranzit destinat transportului public, respectiv sistemul de plată în care, la aceleaşi validator, se vor putea folosi atât cardurile bancare contactless, cât şi cele de transport emise de RATBV, pentru plata călătoriei.

„Având în vedere că trecem printr-o perioadă în care se recomandă reducerea la minimum a interacţiunilor sociale, această măsură contribuie şi la atingerea acestui obiectiv. Braşovul este primul din România care introduce acest sistem de plată, direct la validator, utilizând o tehnologie care securizează tranzacţia”, a declarat primarul George Scripcaru, conform informării citate.

RATBV va semna săptămâna viitoare, în urma unei proceduri derulată pe SICAP, un contract cu Asocierea OTP Bank /Radcom pentru introducerea acestui sistem de plată la aparatele de validare existente în autobuze şi troleibuze.

Plăţile se vor putea face cu cardul bancar Mastercard sau Visa, prin intermediul tehnologiei EMV, urmând ca primele sisteme să fie funcţionale în a doua jumătate a lunii iunie.

EMV este un standard de tehnologie de plată pentru tranzacţii efectuate cu cardul de debit sau de credit, care conferă caracteristici de securitate pentru tranzacţii, reduce riscul de fraudă şi conferă alte capabilităţi ale aplicaţiei care nu sunt disponibile în cazul cardurilor cu bandă magnetică, a menţionat sursa citată. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul