Trei benzi pentru ieșirea din Bartolomeu Nord pe strada Lungă, la trecerea peste calea ferată

Social

Strada Lungă va avea încă o bandă de circulație pe sensul de intrare în giratoriul de la intersecția cu Calea Făgărașului, pe sensul dinspre Bartolomeu, la trecerea la nivel cu calea ferată. Lucrările au început în acest weekend și au fost deja realizate două dintre cele trei traversări care formează pasajul, fiind totodată închisă circulația peste pasaj, cu avizul Poliției Rutiere. Noua bandă va permite ieșirea mai facilă dinspre strada agricultorilor peste pasaj și accesul în giratoriu, dat fiind că în această zonă se produceau blocaje la orele cele mai aglomerate

„În urmă cu câteva săptămâni am purtat discuții cu conducerea CFR pentru a repara trecerea la nivel cu calea ferată din Bartolomeu, zona Strada Lungă. În urma discuțiilor, cei de la CFR au început repararea dalelor strail (dalele de cauciuc care fac trecerea peste linii, n.n.) pe calea ferată, iar imediat ce ei termină această lucrare noi vom interveni pentru crearea unei noi benzi de circulație care să descongestioneze traficul în această zonă. Pentru efectuarea acestor reparații a fost necesară închiderea traficului rutier. S-a ajuns la decizia închiderii traficului în două sfârșituri de săptămână, în 13-14 iunie și 20-21 iunie, urmând ca după finalizarea acestei reparații să începem lărgirea străzii cu încă o bandă la racordarea cu girația. Lucrările de lărgire presupun continuarea dalelor strail la nivel cu calea ferată, urmând a se face infrastructură pentru noua bandă. Vor fi mutați stâlpii de iluminat, semaforul feroviar, și va fi asigurată infrastructura necesară unei noi benzi de circulație, inclusiv reconfigurarea trotuarului“, a declarat Raul Negoiță, directorul Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Brașov.

Potrivit reprezentanților CFR, lucrările care țin de infrastructura de cale ferată constau în înlocuirea traverselor și șinelor uzate din pasaj (pasaj care a fost montat în 2010), refacerea sudurilor pentru asigurarea continuității șinei de cale ferată, refacerea prinderilor metalice ale liniei cu traversele, construirea infrastructurii pentru lărgirea traversării cu încă o bandă de circulație (trei metri), respectiv montarea unor prefabricate de beton pentru realizarea reazemului dalelor, și realizarea propriu-zisă a traversării, prin montarea dalelor strail. În acest weekend au fost realizate primele două treceri dintre cele trei care formează pasajul, iar săptămâna viitoare se va realiza cel de-al treilea și se vor muta semnalele acustice și bariera. Lungimea totală a pasajului va fi de aproximativ 20 de metri pentru fiecare traversare, fiind necesare câte 16 dale strail la fiecare traversare.

În perioada în care traficul va fi blocat, accesul spre și dinspre cartierul Bartolomeu se va putea face pe strada Spicului – strada Fânarului – sensul giratoriu Hornbach, trecerea la nivel cu calea ferată de la str. De Mijloc sau strada Grigore Ureche-pasajul Fartec.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul