Brașovul va găzdui primul hub de dezvoltare sustenabilă, cel în domeniul sănătății. Bugetul de start poate ajunge la 1 miliard de dolari

Social

Este primul hub dintre cele 17 care se vor înființa în toată lumea pentru a realiza implementarea obiectivelor de dezvoltare sustenabilă stabilite de Națiunilor Unite. Anunțul a fost făcut în cadrul Forumului Orașelor Verzi

Primarul Allen Coliban a anunțat astăzi, în cadrul Forumului Orașelor Verzi, înființarea la Brașov a primului hub de dezvoltare sustenabilă în domeniul sănătății, ca parte a inițiativei Națiunilor Unite de a implementa cele 17 obiective de dezvoltare sustenabilă stabilite pentru anul 2030. Obiectivul acestui hub este de a efectua cercetările necesare în domeniul sănătății, în special în cel al prevenției, astfel încât să poată oferi oricărei țări, oricărui oraș din lume posibilitatea să implementeze acele soluții prin care să asigure populației o viață sănătoasă și să promoveze bunăstarea tuturor, la toate vârstele.

Anunțul a fost făcut alături de Roland Schatz, fondator și director general UNGSII Foundation și una dintre cele mai importante autorități mondiale în problema implementării schimbărilor sociale, Gareth Presch, fondator și director executiv al World Health Innovation Summit, un lider de opinie în domeniul medicinei la nivel mondial, și de Claudiu Preda, UNGSII, Europa de Est.  UN Global Sustainability Index Institute (UNGSII) este o inițiativă internațională, care sprijină ONU și implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

,,În urmă cu șapte ani, la inițiativa Națiunilor Unite, a fost dezvoltat acest sistem, Global Sustainability Index, care stabilește pilonii de dezvoltare pentru comunități locale. Cu această ocazie, cu tratatul ratificat de șefii de stat și de guvern, inclusiv România, a apărut ideea de sustainable development goals, deci obiective de dezvoltare sustenabilă, pe care orice comunitate locală să le aibă în vedere atunci când vorbește despre planuri de viitor și strategii. Dintre aceste 17 obiective de dezvoltare sustenabilă, obiectivul numărul 3 este cel legat de sănătate, pentru că sănătatea trebuie să fie unul din pilonii centrali pentru orice comunitate locală. Ei bine, din toate orașele lumii, Națiunile Unite, prin organismele sale, au ales Brașovul să fie centrul, să fie punctul în care să realizăm acest prim hub de dezvoltare sustenabilă prin sănătate. Asta înseamnă să aducem la Brașov investitori și să existe fonduri de investiții în zona sănătății, care să susțină dezvoltarea și să creeze un microclimat de business, în primul rând, dar și de sănătate, care să susțină atât sistemul public, cât și noile tendințe – cele care urmăresc prevenția, cele care urmăresc adaptarea tehnologiei în scopul prevenției. La ora actuală, prevenția se face și folosind tehnologie, folosind sisteme de monitorizare automată pentru pacienții ce locuiesc singuri acasă, folosind o grămadă de aplicații, inclusiv pentru îngrijire paliativă. Sunt lucruri care există la nivel global, la nivel mondial, în actul acesta medical și pe care noi, la Brașov, putem contribui prin a le dezvolta pe baza acestui hub. Ce este foarte important: noi să fim o comunitate care poate să susțină un astfel de demers și rezultatele cercetării –  pentru că în primul rând vorbim de foarte multă cercetare –  rezultatele cercetării să devină disponibile la nivel mondial, pentru orice oraș, iar noi, de la nivelul comunității locale, să susținem genul acesta de infrastructură și de investiții în sănătate”, a precizat primarul Allen Coliban.

Directorul UNGSII, Roland Schatz, a explicat și de ce a fost ales Brașovul pentru a găzdui acest hub în domeniul sănătății, argumentele sale fiind legate de încrederea pe care o oferă comunitatea brașoveană pentru realizarea acestei munci de cercetare, dar și prin existența actorilor principali în domeniul cercetării și sănătății: universitate, fabrică de medicamente, proiecte de spitale în dezvoltare.

,,Brașovul se alătură deja unei platforme de 25 plus 5 de leadership SDG  (SDG – Obiective de Dezvoltare Durabilă) veche de ani de zile. Și ceea ce am experimentat în viața mea și am văzut multe – făceam parte din grupul care a coborât zidul care împărțea Germania de Est și de Vest – schimbarea funcționează doar dacă există oamenii potriviți. Și oamenii potriviți nu îi găsiți cu milioanele în zgârie-nori. Veți găsi oameni atunci când încă sunteți capabili să îi recunoașteți. Deci, ce ne-ar trebui ca să construim un centru de sănătate? Avem nevoie de o universitate unde există profesori care sunt dornici nu doar să predea și să facă cercetări, ci să le și împărtășească cu oamenii și să nu aibă impresia că „Știu totul”. Așa că am avut profesori care s-au alăturat laboratorului nostru SDG din Davos acum patru ani. Am avut antreprenori din Brașov precum Claudiu Preda, care a fost alături de noi ani de zile spunându-ne despre greutăți și, în același timp, despre soluții, despre ce este posibil în Brașov. Și nu mă înțelegeți greșit, sunt în mod regulat în București. Văd alte locuri. Am fost cu Papa Francisc la Iași. Vorbeam cu primarul Clujului. Deci nu că nu există concurență, dar dacă aș fi din Brașov, aș sta aici și aș spune, da, este absolut corect că sunteți aici. Și când am văzut SantaPharm la prânz astăzi, m-am simțit mândru că aș putea deveni partener al acestei companii de medicamente, pentru că ceea ce acești doi frați au reușit să realizeze și toate greutățile prin care trec – asta ne interesează. Nu mă interesează un copil minune din Silicon Valley care îmi spune totul. Și apoi 6 luni mai târziu, 12 luni mai târziu, aflu că de fapt face doar 5% din ceea ce promite. Ceea ce avem nevoie sunt oameni reali cu probleme reale, cu capacitatea de a se ridica din nou. Si asta a fost elementul convingător pentru Brașov: că știm că sunteți deja în această situație de ceva vreme. Brașovenii încearcă să realizeze ceva și știu că de cele mai multe ori nu atingi țelul în prima încercare sau la a doua încercare. Și de asta avem nevoie, pentru că privim care sunt provocările. În momentul în care am aflat că indiferent în ce țară, fie că este România, fie că este Germania sau dacă este Elveția, 90% din bugetul național pentru sănătate se concentrează asupra bolilor și doar 10% este rezervat pentru a ne ajuta să nu ne îmbolnăvim – asta e greșit, nu? Așa că trebuie să găsim locuri ca Brașovul în care ingredientele sunt cele potrivite, unde există oameni dispuși să facă diferența, unde ai un primar care nu vorbește, dar care acționează de fapt și care este dornic să afle mai multe în loc să-mi spună totul despre cum ar trebuie să fie lumea. Pentru că am avut destui oameni care știu totul. Avem nevoie de mai mulți dintre cei care au idei, care încearcă să testeze și să încerce, să eșueze și să încerce din nou. Și când mă uit în jur și când am vorbit cu partenerii noștri din celelalte orașe, cum ar fi în Kinshasa, în San Marino, în Mendoza, cărora le promitem că tot ceea ce se dezvoltă în Brașov va fi împărtășit imediat în aceste alte orașe, au spus: „Da, i-am văzut pe colegii din România din Davos în timpul Forumul Economic Mondial la nivel de ODD, ei sunt cei care sunt dispuși să împărtășească. Ei sunt cei care vor să facă lucrurile în mod corect”, a explicat Roland Schatz, fondator și director general UNGSII Foundation.

Conform acestuia, pentru finanțarea fondului care va asigura funcționarea acestui hub au fost discuții cu trei investitori, care sunt capabili și dispuși să ofere o sumă totală de până la 1 miliard de dolari. Dar discuțiile vor continua și cu alte părți interesate.         

 Prezent la FOV 2022 și parte a acestei inițiative de crearea a hubului de la Brașov, Gareth Presch, fondator și director executiv al World Health Innovation Summit, a explicat de ce cercetarea în domeniul sănătății, în perioada următoare, trebuie să se axeze pe o schimbare de paradigmă, în care atenția principală să fie acordată prevenției și nu tratamentului.

,,Și suntem aici pentru a susține SDG 3 (obiectivul de dezvoltare durabilă în domeniul sănătății) în Brașov, care este axat pe sănătate și bunăstare. Deci, ceea ce încercăm să facem este să mutăm sistemul de sănătate de la gestionarea bolilor, la prevenție, și pe asta ne vom concentra în Brașov. În primele două zile ale FOV, am avut exemple extraordinare de mobilitate și schimbare a consumului de energie. Acest lucru este legat și de îngrijirea sănătății. Așadar, ceea ce vrem să încercăm să facem este să ne concentrăm pe căutarea unor soluții bazate pe produse noi și ecosisteme noi, care le oferă oamenilor o nouă calitate a vieții, o calitate mai bună a vieții. Pentru că avem probleme și provocări serioase în sistemul de sănătate în acest moment, trebuie să știți că 18 milioane de angajați reprezintă deficitul din sănătate până în 2030. Aceasta este o predicție. Tocmai am ieșit din COVID. Vedem toate aceste ieșiri din sistemul de sănătate în acest moment. Nu putem recruta, nu putem reține personalul. Așa că trebuie să ne uităm la modul în care de fapt menținem oamenii în formă și sănătoși. Și asta începe de fapt cu prevenția în școli. Așa că am făcut prototipuri, o metodologie care este acum stabilită și recunoscută peste tot în lume, începând de la grădiniță, în școli, cu copiii. Și acest lucru dă o rentabilitate a investiției de 1 la 36. Deci ceea ce vrem să încercăm și să facem este să stabilim acel ecosistem aici în Brașov, lucrând cu primăria, lucrând cu echipele de aici. Ne dorim să dezvoltăm produse, servicii, idei noi, startup-uri, să aducem investiții. Și astfel este o oportunitate interesantă pentru Brașov”, a precizat Gareth Presch.

Vă reamintim că, în cadrul Forumului Orașelor Verzi, Conferința Internațională de Politici Publice este evenimentul principal și cea mai mare conferință de mediu din România.

Tema Conferinței din acest an  – „Provocarea Energiei – Găsește-ți puterea” – aduce la masa dezbaterii primari, funcționari publici, politicieni, experți, policy makers, reprezentanți ai sectorului de business și pe cei din sectorul ONG pentru a găsi împreună cele mai bune soluții care pot fi aplicate în problemele de mediu stringente din orașe și municipii.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok .