Un nou regulament de taximetrie, care urmărește înnoirea parcului auto al firmelor de taxi și înlocuirea mașinilor vechi cu mașini mai prietenoase cu mediul, a fost lansat vineri în dezbatere publică.
,,Având în vedere programul Municipalității de a transforma transportul din Brașov într-unul prietenos cu mediu, pe lângă mijloacele de transport în comun electrice achiziționate sau în curs de achiziție și instalarea celor 20 de stații electrice, Primăria Brașov va implementa o serie de măsuri pentru a crește numărul celor care utilizează transportul ecologic, inclusiv a celor care asigură activitatea de taximetrie. Astfel, lansăm astăzi în dezbatere publică modificările la regulamentul privind desfășurarea activității de taximetrie, inclusiv obligativitatea firmelor de taximetrie de a își înlocui o parte din parcul auto pe care îl dețin cu mijloace de transport ecologice. În perioada următoare, toți cei interesați vor putea să vină cu propuneri de îmbunătățire a acestui act normativ. Prin modificările aduse, începând cu anul 2021 vom avea în Brașov aproximativ 100 de taxiuri ecologice, iar din 2023 vor fi minim 225 de astfel de taxiuri”, a declarat primarul George Scripcaru, vineri, la începutul ședinței Consiliului Local.
Potrivit Legii 37/2018 privind promovarea transportului ecologic, începând cu anul 2020, societăţile de taxi sunt obligate să achiziționeze mijloace de transport acţionate prin motoare cu propulsie electrică, tehnologii verzi de tipul electric, hibrid, hibrid Plug-In, hidrogen (FCV), motoare cu propulsie pe gaz natural comprimat, motoare cu propulsie pe gaz natural lichefiat sau motoare cu propulsie pe biogaz, în proporţie de 30% din necesarul de achiziţii viitoare.
Pe termen mediu societăţile de taxi trebuie să asigure în proporţie de 30% autovehicule acţionate prin motoare cu propulsie electrică, tehnologii verzi de tipul electric, astfel în urma implementării măsurilor propuse, aproximativ 100 de maşini care efectuează transport în regim de taxi din Brașov vor fi autovehicule electrice. Proiectul de regu„lament propune ca la sfârşitul anului 2021, la eliberarea noilor autorizaţii taxi aferente autovehiculelor electrice transportatorii autorizaţi să fie scutiţi de taxe.
În acest moment, din cele 1.426 de taxiuri înregistrate în municipiul Brașov, unul singur este electric și 33 sunt hibride.
O altă modificare adusă regulamentului de taxi actualţine cont de dezvoltarea mijloacelor de plată electronice şi introduce obligativitatea ca autovehiculele taxi să fie dotate cu dispozitiv de plată prin intermediul cardului bancar.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, persoanele interesate pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind acest proiect de act normativ, către Primăria Municipiului Braşov, Biroul Informaţii Publice şi Mass-Media pe adresa de e-mail infopublice@brasovcity.ro.
Proiectul de hotărârem precum și toate documentele aferente pot fi vizualizate aici: https://www.brasovcity.ro/index.php?lang=ro&area=Proiecte%20de%20hot%C4%83r%C3%A2re%20-%20dezbatere%20public%C4%83&ck=30
Propunerile pot fi transmise până în 31.08.2020.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.