Prin ordonanță militară, au fost luate următoarele decizii:
Se închid restaurantele și barurile.
Se interzic concertele și manifestările religioase de grup
Se opresc zborurile private din și spre Spania.
Rămân zborurile de transport de mafă, medicale, militare, de urgență.
La Spitalul Institutului Ana Aslan se va operaționaliza tratarea bolnavilor cu forme ușoare și medii de CoViD.
Poliția română preia în organizare poliția locală (conform decretului)
Sistem personale de protecție pentru șoferi de mașini peste 3,5t
Rezidenții se prezintă până la ora 12:00 pentru includerea la ture în secțiile specialității lor (nu mai fac practică pe secții pe care nu se specializează)
Rezidenții pentru medicina familiei se prezintă la DSP pentru a fi alocați pe ambulanță sau repartizării în funcție de necesități
Institutul Național de Sănătate Publică va centraliza și va raporta. către Ministerul Sănătății și Centrului de Comandă și Control la DSU
Sunt 162 de corturi speciale de triaj, la centrele de frontieră, sau la spitale pentru separarea fluxurilor.
Aduc cei 36 de elevi din Spania si cei. 40 din Portugalia, cu profesorii. lor, in țară, in. parteneriat cu Ministerul Educației.
Carantină, izolare la domiciliu pentru cei veniți din diaspora.
Ministrul a amintit că declarațiile false vor avea dosar penal.—————
NU inchid orașe
NU e cazul raționalizării de materiale.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.